2.7 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 17:50
No menu items!

De ce se duc românii la Urgențe: a visat urât sau i s-a ridicat părul pe burtă când se uita la TV 

spot_img

Un bărbat s-a prezentat la Urgențe pentru că a visat urât, iar un altul după ce i se ridicase părul de pe abdomen în timp ce se uita la televizor.

Aproximativ 270 de pacienți se prezintă în fiecare zi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, iar în zilele de luni întotdeauna peste 300, a declarat dr. Liviu Cîrlan pentru Monitorul de Suceava. Din toți aceștia, însă, 80 nu sunt cazuri de urgență, adică așa-numitele cazuri de cod albastru sau alb.

Asta în condițiile în care UPU Suceava are 11 medici, cu tot cu șeful de secție, care acoperă solicitările 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Șeful UPU Suceava a dat și câteva exemple de pacienți care vin la spital cu urgențe închipuite, unele dintre cele mai bizare.

Săptămâna trecută un sucevean s-a prezentat la Urgențe pentru că a visat urât. Iar înaintea lui, un alt bărbat venise speriat la UPU deoarece i se ridicase părul de pe abdomen în timp ce se uita la televizor.

„A fost întrebat de colegi dacă mai are și alte probleme și a spus că nu, doar atât, a visat urât. Altul a venit fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Se electrizase cu telecomanda, dar nu și-a dat seama”, a relatat medicul.

Dr. Cîrlan a spus că, de cele mai multe ori, cei care vin la UPU sunt tineri care caută imediat pe internet simptomele pe care le simt și se panichează când citesc despre cele mai grave boli.

„La un moment dat, aveam pe paturi în UPU patru tineri pregătiți pentru consult. Toți butonau telefoanele. Am întrebat care e urgența? Unul spunea că îi amorțește o mână, altul că i se pare că are înțepături în piept… Toți căutau pe net direct ”infarct”. Bineînțeles că infarctul poate să apară și la vârste tinere, dar nu era cazul aici. Zilnic, cel puțin o persoană se prezintă în UPU pentru că ”are senzația că”, a mai spus medicul-șef al UPU Suceava.

                                                                                                         Adina Bucur Silav