2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:45
No menu items!

De ce se bucură Udrea când îl vede pe Ponta tăind panglici

spot_img

Victor Ponta continuă să taie panglici la proiectele finanţate prin fonduri europene în timpul mandatului meu de ministru, susţine Elena Udrea.

Liderul PDL face referire la faptul că premierul a inaugurat, la Târgu Jiu, un proiect social al cărui contract de finanţare a fost semnat în timpul mandatului de ministru al Elenei Udrea. „Face ce face şi Victor Ponta ajunge să taie panglici tot la proiecte finanţate prin fonduri europene în timpul mandatului meu de ministru. Dar până la urmă asta înseamnă că îmi recunoaşte meritele şi acest fapt nu poate decât să mă bucure! Ieri de exemplu, Victor Ponta a participat în Târgu Jiu la inaugurarea Centrului de Zi Christian-Asistenţă pentru persoanele tinere şi adulte cu handicap. Contractul de finanţare pentru construirea Centrului de zi « Christian » a fost semnat în timpul mandatului meu, mai exact pe data de 30 martie 2011. Valoarea investiţiei a fost de peste 3,3 milioane de lei, din care finanţarea din fondurile europene prin Programul Operaţional Regional, gestionat de MDRT, s-a ridicat la 2,2 milioane de lei”, scrie Udrea pe blogul său.

Ea a accentuat faptul că actualul Guvern are o slabă absorbţie a fondurilor europene şi că nu a respectat recomandările Comisiei Europene pentru corectarea neregulilor ce privesc accesarea fondurilor europene. „Cu ocazia inaugurării de ieri, premierul ar fi încurajat autorităţile să folosească bani europeni pentru realizarea cât mai multor proiecte de acest gen. Sunt total de acord cu acest mesaj al premierului ! Dar nu pot să nu ma gandesc la expresia : “Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa !”. (A.M)

foto: mediafax