1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:05
No menu items!

De ce scade populația României. Raport INS

spot_img

Potrivit datelor Institutului de Statistică, populația României a scăzut cu peste 80.000 de persoane

Populația rezidentă a României număra 19.861.000 de persoane, la 1 ianuarie 2015, în scădere cu 85.900 de persoane comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, arată datele provizorii ale Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri.

Astfel, în prima zi a acestui an, populația rezidentă a României a fost mai mică de 20 de milioane de persoane, cauza principală a acestei scăderi fiind reprezentată de sporul natural negativ (minus 69.522 de persoane). Din totalul raportat, populația feminină s-a cifrat la 10.141.000, în scădere cu 0,6% față de aceeași dată a anului precedent.

Potrivit datelor INS, populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare, 53,8%, respectiv 51,1%. ‘Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și peste și populația tânără de 0-14 ani crescând la peste 300.000 de persoane (3.376.000 față de 3.072.000 persoane)’, se menționează în comunicat.

La 1 ianuarie 2015, populația rezidentă din mediul urban a fost de 10.695.000 de persoane, în scădere cu 0,5% față 1 ianuarie 2014.

Potrivit INS, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2014, remarcându-se scăderea numărului persoanelor tinere, până la 14 ani, și creșterea numărului persoanelor vârstnice, de 65 ani și peste această vârstă.

Ponderea populației de până la 14 ani în total populație s-a păstrat constantă (15,5%) în ambii ani, dar ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a crescut de la 16,5% în 2014 la 17% la 1 ianuarie 2015.

‘România continuă să fie o țară de emigrare. Soldul migrației internaționale din anul 2014 a fost negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu 42.000 persoane. În cursul anului 2014, la fel ca și in anul 2013, femeile au emigrat într-o proporție mai mare decât bărbații (56,8%). În rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (55,1%)’, se mai spune în comunicat.

Olimpia Diaconiuc