4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:15
No menu items!

De ce s-a prăbușit tavanul școlii din Sibiu peste elevi. Primar: ”Singura explicaţie îi vântul şi curentul”, dar și porumbeii

spot_img

Tavanul fals al şcolii din satul Alămor, comuna Loamneş, a căzut, miercuri, peste patru elevi, din cauza curenților de aer, dar şi a porumbeilor care ar fi pătruns pe tavanul fals – susține primarul localității, Maria Greavu.

„Singura explicaţie îi vântul şi curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi într-adevăr în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streaşină. Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri la oră”, a explicat primarul Maria Greavu, potrivit Agerpres.

Potrivit primarului, în sala de clasă s-ar fi auzit un zgomot de la tavan, cu o jumătate de oră înainte ca acesta să se prăbuşească.

„Au zis că înainte cu o jumătate de oră, o oră, au auzit ceva, un pic de zgomot şi după aceea copiii au ieşit în pauză. Cred că şi copiii au trântit uşa, pentru că este o clasă cu care am avut o grămadă de probleme. Mai trânteau uşa, geamurile„, a mai spus primarul Maria Greavu.

Clădirea școlii a fost construită în anul 1936 și a fost renovată în 2004.

                                                                                                   Adina Bucur Silav

SURSA FOTO: oradesibiu.ro