6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:29
No menu items!

De ce s-a înrudit fratele președintelui cu Bercea Mondial

spot_img

Doinița Băsescu a spus că a acceptat să fie nași pentru a nu fi acuzați de rasism

Basescu_botez

Soţia lui Mircea Băsescu, Doinița, a povestit, vineri, cum s-a ajuns ca familia sa să o boteze, în 2010, pe nepoata lui Bercea Mondialul.

Acel domn Căpăţâna, mi-a spus Mircea, cu care avea firma un contract, a venit cu dl acesta, cu Bercea, şi spre finalul discuţiei i-a propus botezul. Mircea n-a fost foarte încântat. Atunci Bercea i-a spus: „Nu-l botezi că suntem ţigani?”. Atunci Mircea a spus că se mai gândeşte. După care eram în oraş, ne-a dat telefon, şi Mircea i-a zis „Hai la benzinăria aia de la intrarea în Eforie. N-am făcut-o cu aşa mare plăcere. Dar ne-am gândit că nu vrem să fim rasişti, n-am vrut să se simtă marginalizaţi (…) Scopul lor a fost să ajungă într-o relaţie cu preşedintele, cu care să se laude

Doinița Băsescu
soția lui Mircea Băsescu

În privința acuzațiilor de corupție aduse fratelui președintelui României, cumnata lui Traian Băsescu a spus că soţul ei „este cinstit, corect, nu ar face niciodată lucrurile de care e acuzat acum”. „Îl aştept acasă, sunt soţie de marinar, aşa cum l-am aşteptat atâţia ani, cât a fost plecat pe mare. Mă rog să fie sănătos”, a mai spus Doinița Băsescu.

Andrei Tudor