-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:02
No menu items!

De ce plânge Băsescu pe umărul lui Saakaşvili

spot_img

Aflat în vizită oficială la Bucureşti, preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, i-a mărturisit preşedintelui Băsescu că şi el este,  în prezent,  în opoziţie faţă de guvernul din ţara sa. În stilu-i caracteristic, Băsescu a  spus: „Atunci putem plânge împreună, suntem amândoi în opoziţie faţă de guvern”.

Băsescu l-a primit joi pe omologul său georgian la Cotroceni. Întrebat cum merg lucrurile în Georgia, Saakaşvili a invocat pierderea alegerilor şi a recunoscut că acum este în opoziţie cu noua putere. „Putem plânge împreună”, i-a spus Băsescu. „Am venit la dvs să învăţ”, a spus, tot pe un tot glumeţ, preşedintele Giorgiei. În altă ordine de idei, Saakașvili i-a transmis de la Congresul PPE liderului rus, Vladimir Putin, să nu se bucure de rezultatul alegerilor din Georgia, deoarece acestea au confirmat parcursul democratic al țării.

Liderul de la Tbilisi a precizat că alegerile din Georgia, de la 1 octombrie, au fost libere și democratice. ”Vladimir Putin, care continuă să ocupe cam 25% din teritoriile noastre, a declarat că a așteptat cu nerăbdare rezultatul alegerilor și când le-a aflat s-a bucurat foarte mult. Aș vrea să-i spun că poate această bucurie este un pic prematură, pentru că organizarea unor alegeri  libere care confirmă un parcurs democratic nu este o veste bună pentru o țară ca Rusia care continuă să nu aplice aceste principii”, a declarat Mihail Saakașvili. Alegerile din 1 octombrie au fost câștigate de o coaliție condusă de miliardarul Bidzina Ivanișili, rivalul lui Saakașvili.