4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:56
No menu items!

De ce nu trebuie să folosim uscătoarele de mâini din toaletele publice

spot_img

uscarea mainilor

Uscatul mâinilor cu ajutorul șervețelelor de hârtie este mult mai eficient decât folosirea uscătoarelor de mâini cu aer cald din toaletele publice.

Uscatul mâinilor nu are doar rolul de a elimina apa, ci și bacteriile, atrag atenția cercetătorii, care au realizat un experiment interesant. Ei au numărat numărul de bacterii de pe vârfurile degetelor unor persoane care s-au uscat cu prosoape de hârtie și cu uscătoare de mâini cu aer cald, scrie abc.net.

Rezultatul obținut i-au surprins: în vreme ce prosoapele de hârtie reduc numărul bacteriilor cu 40-60%, uscătoarele de mâini cresc numărul bacteriilor, în medie, cu 255%.

Oamenii de știință au descoperit că înăuntrul uscătoarelor de mâini se află o mulțime de bacterii, care se simt foarte bine în mediul cald și umed. Aerul poartă aceste bacterii pe mâinile ude ale oamenilor, ceea e reprezintă un mediu ideal de transmisie a lor.

Partea bună este că majoritatea acestor bacterii nu sunt foarte periculoase pentru sănătatea umană, iar sistemul imunitar al oamenilor le face față.

Desigur, nu în toate toaletele se găsesc prosoape de hârtie, iar cercetătorii atrag atenția că și a rămâne cu mâinile ude, lăsându-le să se usuce de la sine, reprezintă o idee proastă. Este mai bine să vă ștergeți mâinile de blugi sau să le treceți prin păr decât să nu le uscați deloc, spun cercetătorii.

G.T.