- Vlad Drăghicescu
(corespondență specială)
Există mai multe explicații pentru faptul că majoritatea muncitorilor sezonieri din abatoarele germane este formată din români sau polonezi. Transformările apărute în industria cărnii în urmă cu 50 de ani, discrepanțele mari între Europa de Est și Europa de Vest din perspectiva nivelului veniturilor sau mentalitatea consumatorului german sunt câteva dintre ele, după cum arată o analiză semnată de prestigiosul cotidian elvețian „Neue Zürcher Zeitung”, pe care o redăm integral.
Focarul de coronavirus din cea mai mare fabrică de carne din Germania a scos la iveală câteva lucruri surprinzătoare. Există, de pildă, o mare probabilitate ca șnițelul din farfuriile consumatorilor din Germania să fi trecut prin mâinile est-europenilor.
Majoritatea oamenilor care lucrează la Tönnies în Rheda-Wiedenbrück provin din Europa de Est. Potrivit companiei, 2.500 dintre cei 6.500 de angajați sunt din România, 1.500 din Polonia și 500 din Bulgaria.
Lucrătorii est-europeni sunt foarte prezenți mai ales în halele de sacrificare și tăiere, unde peste 1.500 de angajați au contractat coronavirusul. La fel ca în întreaga industrie a cărnii din Germania – dominată de companiile Tönnies, Westfleisch, Vion și Danish Crown -, muncitorii nu sunt angajați direct în cadrul companiilor, ci sunt aduși în țară ca forță de muncă temporară de către subcontractanți.
De la măcelar la industrie
Cum a ajuns acest ”model de afaceri” să prevaleze? Un răspuns rezidă chiar în istoria industriei cărnii. Până în anii ’60, afacerile cu carne au fost dominate de măcelarii artizanali. Însăși compania Tönnies își are originea într-o mică măcelărie din Rheda. În anii ’70, pe de altă parte, s-a dezvoltat prelucrarea industrială a cărnii.
Ursula Mense-Petermann, expertă în sociologie economică și profesoară la Universitatea Bielefeld, atribuie parțial această schimbare unei modificări a percepției consumatorilor. Pe măsură ce prosperitatea a crescut, oamenii au cerut tot mai des bucățile de carne „bune”, susține doamna Mense-Petermann într-un studiu.
Cu toate acestea, ar fi trebuit găsite modalități de valorificare și a altor părți, cum ar fi capetele sau picioarele, care constituie o parte considerabilă din valoarea unui animal. A apărut o diviziune a muncii între abatoare și halele de segmentare organizate industrial și companiile din aval, cum ar fi producătorii de șuncă sau cârnați.
Nu e muncă pentru băștinași
Cu toate acestea, noile fabrici de carne nu mai aveau nevoie de „măcelari calificați, ci de muncitori necalificați”. Munca în ture pe benzile de asamblare este considerată extrem de grea și solicitantă din punct de vedere fizic, având loc la temperaturi scăzute, de șase până la zece grade Celsius.
În scurtă vreme a devenit clar că nu poți găsi forță de muncă locală suficientă pentru această activitate. În anii ’70, industria cărnii a angajat inițial mulți ”muncitori invitați” din Turcia (Gastarbeiter, n.r). Odată cu aderarea multor țări din Europa de Est la UE în 2004, numărul lucrătorilor din această zonă a continentului a crescut. Aceștia au venit inițial ca muncitori detașați, iar mai târziu în baza liberei circulații a persoanelor din UE.
Carne ieftină
Pentru marii producători de carne, cum ar fi Tönnies, acest ”model de afaceri” atrăgător, deoarece poate menține costurile forței de muncă la un nivel relativ mic, iar carnea poate fi oferită la prețuri deosebit de mici.
În marile magazine din Germania, un kilogram de carne de porc costă mai puțin de 10 euro. De această situație profită și consumatorii din alte țări, de vreme ce Tönnies exportă aproximativ jumătate din producția sa. Cu alte cuvinte, faptul că germanii pot mânca șnițel ieftin se explică și prin faptul că există încă muncitori din Europa de Est care sunt dispuși să lucreze pe salarii relativ mici.
Condiții grele la locul de muncă
De ce fac est-europenii această muncă grea? După izbucnirea coronavirusului la compania Tönnies, s-a vorbit mult despre condițiile mizere de muncă și abuzurile la care sunt supuși lucrătorii. Nu există nicio îndoială că aceste nereguli sunt reale.
Potrivit unui raport elaborat anul trecut de landul federal Renania de Nord-Westfalia, în 85 la sută din fabricile de carne examinate au fost constatate neajunsuri grave, precum depășirea timpului maxim de lucru admis de 10 ore sau lipsa dispozitivelor de protecție. Au existat, de asemenea, indicii conform cărora subcontractanții reduc salariile angajaților prin perceperea unor taxe excesive pentru cazare colectivă, transportul la locul de muncă sau pentru îmbrăcămintea de protecție.
Salarii tentante
Cu toate acestea, nu ar trebui să ne gândim la migranții muncii din Europa de Est ca la oameni neajutorați, ce se lasă pur și simplu exploatați. Experiențele cu lucrătorii ucraineni invitați la muncă în Ungaria sau cu lucrătorii migranți români din Europa de Vest, ne arată că oamenii în cauză știu de obicei ce fac și la ce să se așteapte.
În calculele acestora joacă un rol clivajul salarial tot mai mare între Europa de Est și Europa de Vest. În Germania, lucrătorii sezonieri au, în general, dreptul la salariul minim. Un timp de lucru de 50 de ore pe săptămână corespunde în prezent unui salariu lunar brut de aproximativ 2000 euro.
Acest lucru poate fi atractiv pentru muncitorii slab calificați din Polonia, unde salariul mediu este de circa 1.150 de euro. De multe ori, românii ”invitați la muncă” pot câștiga în trei luni la fel de mult ca acasă într-un an întreg.
Rolul intermediar al subcontractanților
Nici subcontractanții, care de zeci de ani acționează ca intermediari între angajatori și angajați, nu au doar un rol dăunător. Fără aceștia, procesatorii de carne cu greu ar putea recruta lucrători temporari direct în țările de origine. În schimb, românilor sau polonezilor interesați să lucreze le lipsesc adesea informațiile privind obținerea unui un loc de muncă în Germania.
Începând din 2014, subcontractanții au fost obligați prin lege să își angajeze lucrătorii în conformitate cu legislația germană privind munca și securitatea socială. Faptul că există abuzuri arată fără putință de tăgadă că aceste firme găsesc modalități de eludare a acestor reglementări.
Rolul consumatorilor
Dedicenții politici germani intenționează să elimine rolul de intermediari al subcontractanților, urmând ca fabricile de carne precum Tönnies să își angajeze direct lucrătorii. Acest lucru va face mai dificilă găsirea muncitorilor potriviți și va duce la creșterea costurilor.
Două reacții sunt imaginabile: ori consumatorii sunt dispuși să plătească prețuri mai mari pentru șnițelul lor (același lucru se aplică și când vine vorba de garantarea bunăstării animalelor), ori fabricile de carne ar putea muta producția în alte țări. De altfel, Clemens Tönnies a declarat recent că ”o interdicție unilaterală germană poate face necompetitivă creșterea, sacrificarea și procesarea animalelor în Germania și am putea fi înlocuiți de producători din țările europene vecine, precum Polonia, România sau Spania. Acest lucru pune în pericol și economia agricolă locală”.