6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:03
No menu items!

De ce nu există boli sau cum te poți vindeca cu puterea minții

spot_img

Livia Bonarov a reușit să înfrângă cancerul, după ce medicii i-au mai acordat doar patru luni de viață. Au trecut de atunci 7 ani

livia_bonarov

„Nu cred că există boli, deci nu avem ce vindeca propriu-zis. În loc de noțiunea de luptă,  prefer noțiunea de renunțare, iar în loc de învingere sau vindecare, prefer noțiunea de acceptare”. Așa rezumă Livia Bonarov, modalitatea prin care a reușit să se vindece în mod miraculos de cancer, deși medicii i-au transmis că mai are doar patru luni de trăit.

Tânăra în vârstă de 36 de ani a povestit cum a depășit această încercare grea din viața ei, pe blogul personal – Nu există boli!: nu prin lungi și chinuitoare tratamente, ci printr-un stil de viață sănătos – mâncare nepreparată termic, mișcare și, cel mai important – un psihic sănătos.

 În prima fază, psihoterapia m-a ajutat

Cu șapte ani în urmă, Livia Bonarov a fost diagnosticată cu melanom malign – cea mai periculoasă formă a cancerului de piele.

Nu cred că există boli, deci nu avem ce “vindeca” propriu-zis. În loc de noțiunea de “luptă”, prefer noțiunea de “renunțare”, iar în loc de “învingere” sau “vindecare”, prefer noțiunea de “acceptare”.

N-am abordat “lupta” cu celulele maligne, fiindcă nici măcar nu poate fi vorba despre o victorie deplină în cazul nimănui. Zilnic putem dezvolta sau avem deja, în corpul nostru, celule maligne. E ca și cum am trăi cu frica microbilor și bacteriilor, încercând să ne construim un glob de cristal steril, perfect, în care să ne simțim la adăpost și în siguranță. Nu există așa ceva.

Concret, în prima fază, psihoterapia m-a ajutat să mă înțeleg mai bine, să descopăr și să eliberez ceea ce înmagazinasem inconștient – emoții reprimate, suferințe, șocuri, traume. Am plâns mult, m-am rugat, am început să meditez, să practic diverse tehnici de relaxare, de eliberare emoțională, de reechilibrare energetică. Am început să studiez, să caut informații, spre a înțelege ce trăiam și cum funcționează corpul și psihicul.

Am început să descopăr drumul către mine, fiindcă numai acolo putea fi sursa profundă a manifestărilor fizice, a “bolilor”. Fiindcă n-a fost doar cancerul, am mai avut cateva ocazii de a părăsi această viață, am suferit de multe alte “boli”. Medicii nu și-au putut explica, de pildă, cum a dezvoltat sistemul meu imunitar trei tipuri de anticorpi specifici Borreliei, în urma înțepăturii unei singure căpușe.

Livia Bonarov
intreviu pentru hranatate.ro

Intervenția chirurgicală a fost singurul “remediu” recomandat de medici, pe care l-a acceptat. A refuzat chimioterapia și tratatamentul cu Interferon, dar și tratamentele alopate. A avut deplină încredere doar în capacitatea de autovindecare a propriului corp.

Acum, tânăra a ajuns la concluzia că boala este doar o “etichetă medicală”: “Câtă vreme știința medicală nu este axiomatică, eu îmi permit să cred că nici existența bolilor nu este axiomatică, ci extrem de relativă”.

Sfatul ei pentru o persoană care a fost diagnosticată cu cancer: să se caute la sentimente și să aibă deplină încredere în capacitatea înnăscută de autovindecare a corpului său, indiferent de tipul de terapie pe care o alege: remedii alopate sau terapii alternative.

Vreau să vă rog să deveniți constienți și responsabili de voi și de viața voastră. Vreau să vă rog să vă asumați puterea voastră interioară, capacitatea voastră de autovindecare și faptul că voi creați ceea ce trăiți. Vreau să vă rog să vă trăiți viața. Nu doar să supravietuiți, ci să trăiți! Cu bucurie, cu pasiune, cu dăruire. Vreau să vă rog să vă acceptați și să vă iubiți pe voi înșivă, așa cum sunteți. Să vă uitați în oglindă, fie cea de pe perete, fie cea din ochii altui om și să vă vedeți acolo așa cum sunteți, minunați, perfecti, o creație desăvârșită, menită să creeze, la rândul ei.

Livia Bonarov

 Raluca Dan