-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:08
No menu items!

De ce lipsesc unele medicamente în plin val de viroze. Rafila: E cerere mare și sunt probleme cu livrările din China

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a întâlnit luni cu producătorii de medicamente, în contextul în care multe medicamente lipsesc din farmacii, iar România se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de infecții respiratorii.

Alexandru Rafila a declarat că există probleme privind o discontinuitate în furnizarea unor peniciline, penicilină cu administrare orală, amoxicilină sau unele combinaţii ale amoxicilinei, din cauza unei întârzieri în apariţia pe piaţă cauzată de „livrările întârziate din China care în contextul actual pandemic a îngreunat foarte mult livrările de materie primă”.

„Dânşii (producătorii – n.r.) ne-au asigurat de disponibilitate, dar şi de faptul că în această perioadă transmit către firmele de distribuţie toate cantităţile de medicamente care sunt solicitare, încât să nu existe lipsa acestor categorii de medicamente din farmacii şi bineînţeles şi la unităţile sanitare, pentru că tratamentul pacienţilor în spitalele care tratează pacienţi cu patologie virală sau infecţioasă respiratorie este esenţial ca să poată să furnizeze aceste medicamente pacienţilor internaţi”, a afirmat ministrul Alexandru Rafilă.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că va avea o întâlnire, marţi, cu distribuitorii, pentru a discuta un plan coerent în furnizarea cu medicamente în acest sezon traversat de viroze şi infecţii respiratorii.

„Mâine (marţi – n.r.) ne vom întâlni cu distribuitorii ca să putem să avem o politică coerentă care să includă profesioniştii din sănătate, producătorii de medicamente, distribuitorii de medicamente şi să putem trece cu bine peste această perioadă în care şi România, la fel ca şi în restul Europei, acest val de viroze respiratorii se manifestă şi bineînţeles că pacienţii au nevoie de tratament”, a completat Rafila.

El a mai anunţat că aşteaptă un răspuns din partea Comisiei Europene referitor de ordinul de limitare a exporturilor pentru câteva dintre produsele care fac obiectul unor discontinuităţi pe piaţa de medicamente din România.

                                                                                                                    Adina Silav