-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:01
No menu items!

De ce l-a susţinut Gitenstein pe Băsescu la referendum

spot_img

Poziţia SUA faţă de România în această vară nu a avut legătură cu Traian Băsescu, ci cu respectarea statului de drept, a explicat  ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, invitat fiind la un post de televiziune.

„Aceste lucruri nu au nimic… Nu au legătură cu Traian Băsescu. Au de-a face cu impunerea statului de drept şi cu respectarea propriilor legi”, a spus Gitenstein, amintind că în timpul acţiunii de suspendare a lui Traian Băsescu iniţiată de USL, Parlamentul a dat nişte legi referitoare la desfăşurarea referendumului, iar apoi, în ultima clipă, a început să facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituţională a decis că acest lucru era neconstituţional. „În România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. Câtă vreme aceste decizii sunt luate într-o manieră adecvată şi legală, ele trebuie respectate. Asta am susţinut în această vară şi aceasta a fost preocuparea Statelor Unite şi a Uniunii Europene”, a subliniat ambasadorul SUA.

De asemenea, ambasadorul a precizat că pentru Statele Unite, pentru alţi membri UE, pentru investitori, fie ei americani sau nu, important este dacă România respectă propriile reguli, fie că se referă la democraţie sau la politicile fiscale, sau la licitaţii, sau la orice altceva. „Dacă nu ai un regim legal previzibil, nu eşti un aliat de încredere şi nu eşti un loc sigur pentru investiţii. Acesta e criteriul pe care l-am folosit de când am venit aici”, a subliniat Gitenstein. (A.M)