10.4 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024 - 17:49
No menu items!

De ce își număra Nelu Tătaru banii din cabinet dimineața: „Oricine este supus unui asemenea risc”

spot_img

Avocatul lui Nelu Tataru susține că fostul ministru al Sănătății obișnuia să își numere banii în cabinet chiar de frica DNA-ului. Apărătorul fostului ministru spune însă că nu este vorba despre șpăgi, ci despre banii cu care venea de acasă.

„Domnul doctor dimineața își număra banii, ca să nu cumva  să vină cei de la DNA sau din altă parte să-l întrebe: câți bani aveți la dumneavoastră? Și să nu poată să-i justifice. Erau banii lui.

Dacă ar fi fost bani de la clienți, nu i-ar fi numărat dimineața, că bănuiesc că vă dați și dumneavoastră seama că banii n-avea de unde să-i aibă. 

Oricine este supus unui asemenea risc. Orice medic, orice persoană care lucrează la stat”, a precizat Radu Bobârnac, avocatul lui Nelu Tătaru, potrivit Antena 3 CNN.

Întrebat ce ar putea găsi procurorii la percheziții în cabinetul doctorului Tătaru, avocatul a spus că „nimic”.

„Din punctul meu de vedere, nu vor găsi nimic. Vor ridica laptopul ca să-i facă o percheziție informatică. Se vor uita, probabil, în frigider unde are alimente”, a spus avocatul.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, pentru pentru percheziţii informatice şi domiciliare, după ce, anterior, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a elaborat un raport de admitere, în unanimitate, pe cererea ministrului Justiţiei.

Procurorii DNA Iaşi ar fi aflat, la începutul anului trecut, că în biroul lui Nelu Tătaru s-ar lua mită. Bănuiau că în general este vorba de bani, de sume mici, dar auziseră că se primesc şi alte foloase pentru ca Nelu Tătaru – deputat PNL, fost ministru al Sănătăţii, preşedinte al PNL Vaslui şi medic specialist în Blocul Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi – să-şi îndeplinească, de fapt, atribuţiile de serviciu. Ar fi fost vorba de intervenţii chirurgicale, dar nişte sume s-ar fi perceput inclusiv pentru acordarea de concedii medicale care n-ar fi trebuit date.

În timpul supravegherii lui Nelu Tătaru, procurorii ar fi descoperit că după plecarea oamenilor din biroul său, Nelu Tătaru lua banii de pe birou, îi punea în buzunarul halatului sau „de cele mai multe ori în dulapul din biroul său, de lângă uşa de acces în cabinet”.

Tot din supravegheri, procurorii ar fi constatat „ încă de dimineaţă, imediat după ce ajunge în cabinet, medicul Nelu Tătaru deschide dulapul aflat imediat lângă uşa de intrare în cabinet şi numără sumele de bani aflate în dulap, sume care provin de la pacienţi/ aparţinători”.

                                                                                                             Adina Bucur