-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:09
No menu items!

De ce intră companiile mari în insolvență: 33% din IMM-uri sunt refuzate de bănci la finanțare

spot_img

De ce intră companiile mari în insolvență: 33% din IMM-uri sunt refuzate de bănci la finanțare

Acordarea unor termene de plată extinse firmelor mici și mijlocii partenere se întoarce ca un bumerang împotriva companiilor mari, care riscă, într-un număr tot mai mare, insolvența. Asta în condițiile în care o treime din IMM-uri, în medie, în statele UE, sunt refuzate de instituțiile de credit atunci când cer finanțare.

Pe fondul restricțiilor de finanțare care au persistat în ultimii 3-4 ani și care au avut un caracter mai pronunțat pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM), companiile mari și foarte mari au jucat un rol tot mai semnificativ de “bănci comerciale” pentru clienții acestora, preferând să accepte termene de încasare extinse.

Astfel, IMM-urile au transferat în ultimii ani o parte semnificativă a creditului bancar către cel comercial (credit furnizor), iar asta a intensificat relațiile între companiile private, care au început să îmbrace o formă financiară importantă, nu doar una cu caracter comercial.

Într-un studiu realizat la începutul acestui an, Coface România a ridicat un semnal de alarmă privind problemele multiple întâmpinate de sectorul IMM în general și de cel al microîntreprinderilor în special. ”Apreciem că acest risc s-a propagat în economie, cu efect negativ asupra companiilor mari și foarte mari”, a transmis marți Coface.

Firmele mari și foarte mari devin mai sensibile la expunerea față de șocuri externe sau interne, presiunile pe lichiditate fiind în creștere în ultima perioadă.

Numărul firmelor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro, care au intrat în insolvență în primul trimestru al acestui an, este de 239 de companii, de 2,5 ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Coface România ia în calcul două scenarii pentru perioada următoare. În condițiile în care companiile mari și foarte mari nu au creditat comercial (prin termene de plată extinse) segmentul IMM în baza surselor proprii (capitaluri proprii, rezerve sau capital de lucru excedent) și au folosit de fapt linii de finanțare atrase din sectorul bancar, atunci toată această dinamică va avea un efect negativ final asupra sustenabilității sectorului bancar, prin creșterea creditelor neperformante.

Astfel, sectorul bancar a creditat “mascat” sectorul IMM prin linii de finanțare acordate companiilor mari și foarte mari, care la rândul lor au folosit aceste surse pentru creditarea comercială a microîntreprinderilor, companiilor mici și mijlocii. Amplitudinea și viteza impactului va fi determinată de opțiunea de finanțare a companiilor mari și foarte mari, precum și de structura capitalurilor.

Un al doilea scenariu ia în calcul situația în care companiile mari și foarte mari au creditat comercial segmentul IMM, folosind surse proprii (capital de lucru excedentar, profituri reinvestite, fond de rulment suficient de mare încât să acopere necesarul de finanțare pe termen scurt) se pune problema sustenabilității acestor măsuri: până când vor accepta sau vor reuși companiile mari și foarte mari să fie “bănci comerciale” pentru clienții acestora?

Recent, Joanna Drake, director IMM-uri și Antreprenoriat în cadrul DG pentru Companii și Industrie, din Comisia Europeană, a arătat la Bruxelles că în medie, în statele UE, 33% din IMM-uri sunt refuzate de bănci la finanțare. Grecia este țara unde cele mai multe IMM-uri sunt refuzate la finanțare, respectiv 37%. „Dacă nu există instituții care să creadă în proiectele unui IMM, dacă nu există finanțare, atunci business-ul n-are niciun viitor”, a declarat Joanna Drake.

Potrivit oficialului european, aproape 9 din 10 slujbe, in UE, sunt create de IMM-uri. De asemenea, Lluis Prats, Director de Resurse si Control Intern al DG Companii și Industrie din cadrul Comisiei Europene, spune că principalul motiv al refuzului la finanțare este criza financiar-bancară, dublată de lipsa de capital a băncilor.

„Companiile europene, când au nevoie de bani, se reped la bancă fără să ia în calcul și alte surse de finanțare, cum ar fi cele cu capital de risc sau prin investitori privați”, așa cum fac americanii sau chinezii.

IMM-urile care doresc finanțare prin instrumentele puse la cale de UE trebuie să acceseze http://access2eufinance.ec.europa.eu. În exercițiul financiar 2007 – 2013, UE a pus la dispoziție instrumente financiare pentru IMM-uri în valoare de 100 de miliarde de euro.

Cosmina Croitoru