Traian Ungureanu susţine că România se află în faţa unui pericol iminent, având în vedere că economia a scăzut cu 0,5% faţă de trimestrul trecut. În opinia sa, votul din 9 decembrie trebuie să fie un scut anti-USL, deoarece sub controlul acestora ţara se prăbuşeşte.
,,Ne aflăm în faţa unui pericol iminent, nu o spunem noi, o spun cifrele, cifrele care trag în jos România. Repet, ne aflăm în faţa unui pericol iminent, suntem la câteva săptămâni de dezastru. Recesiunea, inflaţia, lipsa de investiţii şi peste toate minciuna permanentă a guvernului Ponta vor fi fatale României, României care înseamnă în primul rând nivel de viaţă pentru milioane şi milioane de oameni. Românii au primit de fapt de la USL doar dreptul la frică, frica de concediere, frica de dispariţie a salariului, un sentiment foarte bine cunoscut la Oltchim”, a declarat Ungureanu.
Purtătorul de cuvânt al ARD consideră că votul din 9 decembrie trebuie să fie un scut anti-USL, iar replica pe care trebuie să o primească cei din Uniune după alegerile parlamentare poate să stea sub deviza au venit, au minţit, vor pleca. ,,Prin urmare, cea mai bună apărare împotriva acestui pericol este votul din 9 decembrie”, a subliniat Ungureanu. (A.M)