Deşi ar fi trebuit să se implice în realizarea proiectului de descentralizare, Klaus Iohannis era interesat doar de capitala regiunii din centrul ţării
Victor Ponta a declarat, joi seara, la Antena 3, că, în cazul în care ar fi avut o dezbatere finală, ar fi vrut să-l întrebe pe contracandidatul său la prezidenţiale despre opinia sa privind o viitoare capitală a regiunii centrale a României.
Ponta a explicat că, deşi ar fi trebuit să contribuie la realizarea proiectului de descentralizare alături de Liviu Dragnea, Klaus Iohannis s-a arătat interesat doar ca viitoarea capitală a regiunii centrale a României să fie la Sibiu, şi nu la Braşov.
Ştiţi care a fost singura cerere a domnului Iohannis? Să fie capitala la Sibiu, să nu fie la Braşov, ceea ce denotă o superficialitate care s-a văzut şi la dezbateri.
Victor Ponta
În confruntarea finală cei doi contracandidaţi la prezidenţiale ar fi trebuit să-şi adreseze, de fapt, unul celuilalt mai multe întrebări. Care sunt celelalte întrebări, pe lângă cea privind capitala regională, pe care Ponta ar fi intenţionat să i le adreseze lui Iohannis:
1. Ce crede Klaus Iohannis despre cei 7,4 milioane de români care, în 2012, au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu?
2. Domnul Iohannis vorbea de „pomeni electorale”, să ne spună care sunt?
3. Cât ar face Klaus Iohannis alocaţia pentru un copil?