1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:02
No menu items!

De ce au fost condamnați greii fotbalului la închisoare

spot_img

Transferuri_SZ

Greii fotbalului au fost condamnaţi definitiv la închisoare pe noul Cod de Procedură Penală, deși au fost judecaţi pe codul vechi. Magistrații Curții de Apel au făcut azi publică motivarea deciziei de condamnare a fraților Becali, a lui Cristi Borcea, Jean Pădureanu, George Copos, Mihai Stoica sau Gică Popescu în celebrul dosar al Transferurilor din fotbal.

Sub aspectul legii vechi, se constată că nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale pentru niciuna dintre faptele deduse judecăţii (…) Sub aspectul legii noi, se constată că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale (…) pentru cele două infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, reţinute în sarcina inculpatului Gheorghe Popescu (comise în lunile august şi respectiv septembrie ale anului 2003). Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea de la 1 la 5 ani, prin urmare, termenul special de prescripţie este de 5 ani plus 5 ani, în total 10 ani.

Condamnarea pe noul Cod Penal este în dezavantajul greilor din fotbal. Dacă ar fi fost judecaţi pe vechiul cod, aceştia ar fi putut scăpa de închisoare.

Judecătorii au precizat în motivare că pentru Gică Popescu, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu, nu se putea da o altă sentinţă, decât închisoare cu executare.

Inculpaţii Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe au deţinut poziţii importante în cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înşelăciune, însă aceştia, ca şi inculpatul Popescu Gheorghe, au avut o activitate infracţională mai redusă decât cea a inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor.

Pedepsele administrate de instanţă sunt: Gheorghe Copos – 3 ani şi 8 luni închisoare; Mihai Stoica – 3 ani şi şase luni; Cristian Borcea – 6 ani şi 4 luni; Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni închisoare; Victor Becali – 4 ani şi 8 luni închisoare; Gică Popescu- 3 ani, o lună şi 10 zile; Jean Pădureanu – 2 ani şi 4 luni închisoare; Gigi Neţoiu – 3 ani şi 4 luni închisoare.
În plus, condamnaţii au de plătit peste 14 milioane de dolari pentru transferurile nelegale şi sumele datorate statului, la care se adaugă penalităţile. Ei au sechestre asiguratorii pe bunuri.

 G.T.