7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:30
No menu items!

De ce ar vrea de fapt PSD să dea jos Guvernul Orban

spot_img

În PSD s-a format un curent de opinie majoritar care susține că este „obligatoriu” să fie demis Guvernul Orban înainte de alegerile locale, prin moțiune de cenzură, pentru a reduce cât mai mult riscul ca liberalii să transfere aleși locali social-democrați, au relatat surse din PSD pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit surselor citate, sute de aleși locali au activat în trecut în PNL și acum liberalii vor să-i aducă înapoi pentru alegerile locale. Prin demiterea Guvernului, forța de negociere a liberalilor va fi afectată, consideră social-democrații. „Nu se mai mișcă nimic până nu se votează un nou Guvern”, au declarat sursele citate.

O altă problemă reclamată în PSD din mai multe filiale județene este că instituțiile de control din subordinea Guvernului ar face controale peste controale în special la primării conduse de social-democrați. Temerea PSD-iștilor este că aleșii locali mai slabi de înger ar putea să-și calculeze că ar putea avea mai multă liniște dacă sar în barca puterii.

PSD a transmis că va depune o moțiune de cenzură, la începutul toamnei, dacă Guvernul Orban nu va crește alocațiile și pensiile conform legii.

Alegerile locale ar putea fi organizate pe 27 septembrie sau 4 octombrie.