-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:03
No menu items!

De ce ar trebui să demisioneze Traian Băsescu

spot_img

Crin Antonescu susţine că Băsescu ar trebui să-şi dea demisia dacă USL ar câştiga alegerile parlamentare, acest gest fiind benefic pentru România.

Ar fi bine ca USL să câştige alegerile, pentru că România nu are preşedinte, România are un cetăţean care în mod ilegitim locuieşte la Cotroceni, nu că ne-ar încurca foarte mult. Nu organizăm nicio suspendare dacă asta mă întrebaţi, însă eu cred că la un moment dat, orice şansă, fie şi o demisie a preşedintelui în faţa unei realităţi politice, ar fi benefică, a spus preşedintele PNL, invitat la o emisiune tv.

El a susţinut că deşi este adversar cu Traian Băsescu , preşedintele României are o serie de calităţi. ” Băsescu are foarte multe calităţi. Este vorba de curaj în politică, este vorba de personalitate, este vorba de autoritate, de inteligenţă, şi când spun inteligenţă nu mă refer la trucuri, vicleşuguri, ci pur şi simplu, este un om inteligent şi un politician inteligent. Din păcate, toată această sumă de calităţi probată în atâtea rânduri, o capacitate de luptă extraordinară, toate acestea nu au folosit la nimic bun pentru România şi cred că nici pentru domnia sa, care a ajuns într-o situaţie îngrozitoare pentru un politician performant, anume să fie introdus pe uşa din dos şi împotriva cetăţenilor”, a precizat Antonescu. (A.M)