3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:08
No menu items!

De ce a acceptat Crin Antonescu să candideze la prezidențiale

spot_img

Crin Antonescu, propunerea coaliției PSD-PNL-UDRM-minorități pentru alegerile prezidențiale, susține că nu și-a dorit și nu a cerut să candideze, însă a acceptat deoarece România se află într-o situație complicată.

„Nu pot să ajut să vă spun cum s-a ajuns să fie eu candidatul. După niște contacte, nu pot să le spun discuții, neoficiale cu lideri ai coaliției, ieri-dimineață, am avut o întâlnire la Guvern cu președinții celor trei partide și liderul minorităților. Dânșii și-au exprimat convingerea că eu sunt o soluție pe care ei ar dori să o susțină. Eu nu am solicitat această candidatură, eu nu am făcut niciun demers de vreun privind această candidatură, am înțeles că aceasta este opinia lor. Cred și eu că este o situație politică foarte complicată. În fața acestie propuneri, eu nu m-am dat la o parte și am acceptat-o”, a declarat Crin Antonescu la Digi 24.

Întrebat de ce a ales să revină după ce a stat aproape zece ani departe de prim-planul scenei politice, Crin Antonescu precizat că a fost convins să candideze de situația actuală.

„Da, am stat aproape 10 ani departe de politică. A fost o decizie perfect liberă a mea când am stabilit că am încheiat. Am părăsit politica foarte transparent și fără lucru încețoșat în spate. (…) Dacă astăzi mă întorc, o fac pentru că suntem într-o situație dificilă, critică”, a afirmat Crin Antonescu.

„Poate să candideze oricine, e legitimat să candideze orice. (..) Nu cred că poate impune nimeni un singur candidat. Cele patru grupuri politice au decis de bună voie să aibă un singur candidat. S-a anunțat și primarul general, domnul Nicușor Dan. Am văzut în presă că și-a anunțat intenția domnul Funeriu, fostul ministru al Educației. Cred că doamna Lasconi a afirmat că se consideră îndreptățită având în vedere rezultatul bun. Este o competiție deschisă”, a menționat Crin Antonescu.

                                                                                                            Adina Bucur