-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:48
No menu items!

DE CE a abdicat regele Spaniei: Nu vreau ca fiul meu să îmbătrânească așteptând coroana

spot_img

Regele Spaniei, Juan Carlos, ar fi decis să abdice pentru a nu-l lăsa pe fiul său, prinţul Felipe, „să îmbătrânească aşteptând (Coroana), ca prinţul Charles„.

juan carlos_felipe

Regele Spaniei Juan Carlos ar fi declarat că a decis să abdice pentru a nu-l lăsa pe fiul său, prinţul Felipe, „să îmbătrânească aşteptând (Coroana), ca prinţul Charles”, moştenitorul Coroanei Angliei, potrivit presei spaniole, citată de tabloidul britanic Daily Mail în ediţia electronică.

Regele a anunţat săptămâna trecută că-i va preda ştafeta prinţului moştenitor Felipe, în vârstă de 46 de ani. Într-un discurs televizat, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, care domneşte din 1975, a declarat că doreşte să vestească o „nouă perioadă de speranţă” şi că „o nouă generaţie” va prelua domnia, cu „o nouă energie”.

Regele Juan Carlos le-ar fi spus unor membri ai personalului său că a simţit că este momentul potrivit să-i lase tronul lui Felipe cât este încă tânăr, scrie tabloidul citând presa spaniolă. „Nu vreau ca fiul meu să îmbătrânească aşteptând (Coroana) ca prinţul Charles”, i-ar fi spus Juan Carlos lui Rafael Spottorno, şeful Casei Regale.

Secretarul a declarat că regele – a cărui popularitate a scăzut în ultimii ani în urma unei serii de scandaluri – se gândea să abdice încă din ianuarie anul trecut, când a împlinit 75 de ani. „S-a gândit în primul rând că fiul său este în floarea vârstei şi că nu vrea să-l vadă ca pe prinţul Charles, care împlineşte 66 de ani în noiembrie”, a declarat Spottorno pentru ziarul spaniol El Mundo.

Potrivit Daily Mail, Prinţul Charles a aşteptat mai mult decât oricare alt moştenitor al Coroanei Angliei să urce pe tron. El a devenit prinţ moştenitor la vârsta de trei ani, după ce mama sa, regina Elizabeth a II-a, azi în vârstă de 88 de ani, a urcat pe tron în 1952. Astfel, Charles a depăşit în 2011 recordul deţinut anterior de către un străbunic al său, Edward al VII-lea.

De la anunţarea abdicării, în Spania are loc un val de demonstraţii prin care se cere organizarea unui referendum cu privire la viitorul monarhiei. Un sondaj publicat de El Pais relevă că 62% dintre spanioli doresc organizarea unui asemenea referendum. În cazul în care ar fi organizat un referendum însă, 49% dintre spanioli ar alege ca formă de guvernământ monarhia, cu Felipe ca rege, iar 36% se declară în favoarea unei republici.

R.D.