Comitetul Executiv al PSD se reunește, joi, pentru a decide ce pași vor urma în continuare, iar cel mai probabil va fi discutată depunerea unei moțiuni de cenzură pentru ca Guvernul Grindeanu, format doar din prim-ministru, să fie dat jos.
În cazul unei moțiuni de cenzură, PSD are, după cum se știe, împreună cu ALDE, o largă majoritate, în Parlament, pentru a putea susține o moțiune de cenzură. Dacă vor avea și sprijinul UDMR, situația este cât se poate de clară – 277 de deputați și senatori: 221 de la PSD, 26 de la ALDE și 30 de la UDMR.
De partea cealaltă, PNL, USR și PMP, partide care fac opoziție PSD, dar nu lui Grindeanu, au în total 167 de parlamentari – 98 de la PNL, 43 de la USR și 26 de la PMP. Acestora li s-ar putea adăuga trei deputați neafiliați – Mircea Banias, Daniel Constantin și Eugen Durbacă, toți trei punând acum bazele viitorului partid Pro România.
Rămân cei 17 deputați de la minoritățile naționale, care încă nu și-au exprimat vreo opinie față de situația politică actuală.
Important de menționat este că, după cum se știe, cel puțin două filiale din teritoriu ale PSD și-au anunțat sprijinul pentru Sorin Grindeanu – PSD Timiș și PSD Vaslui. Președintele acestei din urmă organizații, Dumitru Buzatu, declara că nu vede „motive de nemulțumire la adresa premierului, dimpotrivã sunt foarte mulțumit de mãsurile pe care le-a luat pânã acum”. Mai nou, și liderul PSD Gorj, deputatul Alin Văcaru, s-a declarat indignat de decizia pripită luată în CEx. Cele trei organizații, aparent proGrindeanu, au 25 de parlamentari. În plus, mai sunt parlamentari la unison cu Victor Ponta, care îl apără pe Sorin Grindeanu, respectiv cei din vechea gardă a PSD, cum ar fi Nicolae Bănicioiu, Titus Corlățean, Mihnea Costoiu, Liviu Pop, Eugen Teodorovici, Ioan Vulpescu.
În aceste condiții, PSD nu va avea o majoritate relaxată în Parlament pentru a trece moțiunea de cenzură.
Andi Topală