-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:31
No menu items!

De câți criminaliști ai Poliției e nevoie ca să aresteze trei cerbi lopătari

spot_img

Zeci de „cadre destoinice” ale Poliției Ilfov, inclusiv criminaliști, au fost gata, miercuri seară, să „aresteze” trei cerbi lopătari albi, care ar fi „violat” proprietatea deținătorilor unui fond de vânătoare din Brănești. Așa reiese dintr-un comunicat al Poliției Ilfov, care a prezentat triumfalist o descindere a „oamenilor legii” pe un fond de vânătoare, în urma unei sesizări a unor activiști de mediu. 

„În această seară (miercuri seara – n.r.), polițiștii Biroului Poliția Animalelor Ilfov au fost sesizați cu privire la existența unor cerbi lopătari în fondul de vânătoare din zona localității Brănești și care, nu ar aparține acestui fond”, se arată în comunicatul poliției. 

Potrivit aceluiași comunicat, „polițiști din cadrul Biroului Poliția Animalelor Ilfov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov, criminaliști precum și reprezentanți ai fondului de vânătoare s-au deplasat la fața locului” și au efectuat activități specifice, „în vederea stabilirii cu certitudine a situației de fapt și drept, urmând, ca în raport cu rezultatul activitățiilor desfășurate, să fie luate măsurile legale care se impun”. 

Evident, Poliția Ilfov nu ne-a comunicat dacă și câți cerbi lopătari, care nu aparțineau fondului de vânătoare, a reținut pentru violarea proprietății, care este diferența între situația de fapt și cea de drept și care sunt acestea „cu certitudine”. 

Ne-au lămurit, însă, activiștii de la Agent Green. 

„Am aflat informația că în Complexul de Vânătoare Pasărea ar exista clandestin un număr de trei cerbi lopătari. Am anunțat Poliția Animalelor, am mers la fata locului, însă acolo nu am mai găsit nimic, cu excepția unei femele de lopătar care era fugărită de câini.

Din informațiile noastre, cerbii sunt ținuți acolo cel puțin de la începutul lunii martie. Și am aflat de ei abia acum pentru că, acolo, este o incintă împrejmuită, publicul nu are acces, doar așa… că s-a aflat pe surse”, a declarat un colaborator al Agent Green pentru observatornews.ro.

Raluca Dan