-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:34
No menu items!

De Bobotează, apa sfințită va fi împărțită credincioșilor cu ajutorul jandarmilor

spot_img

De Bobotează, apa sfințită va fi împărțită credincioșilor cu ajutorul jandarmilor

Peste 1.800 de jandarmi vor asigura ordinea de Bobotează în zonele bisericilor, la manifestările şi procesiunile religioase fiind aşteptaţi să participe 200.000 de credincioşi, cei mai mulţi în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi, informează, Jandarmeria Română.

„Duminică, peste 1.800 de jandarmi vor asigura, la nivelul ţării, măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în bune condiţii a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului”, se arată într-un comunicat remis de Jandarmeria Română.

Astfel, în municipiul Constanţa, aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului, pe traseul Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – portul Tomis, unde va avea loc slujba de sfinţire a agheasmei mari şi aruncarea crucii în mare.

Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte anul acesta peste 100.000 de sticle cu apă sfinţită pentru credincioşii care vor veni de Bobotează pe Faleza Cazino din Constanţa.

După slujbă, la ora 11.30, clerul şi credincioşii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apei. Conform tradiţiei, Înaltpreasfinţitul Teodosie va arunca în apa mării cruci care vor fi recuperate de tineri curajoşi.

În municipiul Brăila, peste 100 de jandarmi vor veghea la ordinea şi siguranţa publică pe timpul procesiunii religioase oficiate de IPS Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos, dar şi în zona Esplanadei Dunării, unde va avea loc tradiţionala aruncare a crucii în apele Dunării.

La Galaţi, 70 de jandarmi vor fi prezenţi pe faleza Dunării (zona Elice), pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării slujbei religioase.

În municipiul Tulcea, măsurile de ordine publică în zona felezei Dunării, unde se va desfăşura procesiunea religioasă specifică Bobotezei, vor fi asigurate de 40 de jandarmi

În Capitală, măsurile de ordine pe durata manifestărilor religioase vor fi asigurate de peste 150 de jandarmi.

Jandarmeria îi sfătuieşte pe credincioşii care vor participa la manifestările religioase să se poarte cu calm şi înţelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile, să aibă grijă de bunurile personale, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care comit infracţiuni.

O.D.