-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:42
No menu items!

De azi se circulă și pe tronsonul de 21 de kilometri din Autostrada Lugoj- Deva. Cu restricții de viteză, însă

spot_img

Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva este deschis circulației de luni, 23 decembrie, a anunțat ministrul Transporturilor Lucian Bode.

Este vorba de cei 21 de kilometri, porțiunea care unește localitățile Ilia și Holdea,

contractul pentru costrucția tronsonului de autostradă, fiind reziliat la finalul lunii august, deși compania realizase 99% din lucrări.

Ministerul Transporturilor a invocat calitatea proastă a lucrărilor, însă firma constructoare a susținut că lucrările sunt conforme, iar cei 21 de kilometri de autostradă pot fi deschiși traficului. De altfel, CNAIR care a achitat firmei 94% din valoarea contractului de aproape 580 de milioane de lei.

Lotul 3 va avea însă restricții de viteză de 80 km/h și de tonaj – 7,5 tone. Pentru acest lot ministrul a anunțat că s-a semnat și contractul de deszăpezire.

„Am preluat un contract reziliat iar din 4 noiembrie și până astăzi am făcut 3 expertize, am contractat lucrările la podul peste Mureș, am recepționat breteaua Holdea, iar astăzi dăm în trafic acest tronson cu restricții de 80 de km/h și 7,5 tone. Avem și contract de deszăpezire”,a spus ministrul Transporturilor în ședința de Guvern.