2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:39
No menu items!

David Cameron, dispus să le recomande britanicilor să voteze pentru părăsirea UE

spot_img

David Cameron a spus că va fi pregătit să le recomande britanicilor să voteze împotriva rămânerii în UE, la referendumul pe această temă, preconizat pentru 2017

david cameron

Premierul David Cameron a declarat că va fi pregătit să le recomande britanicilor să voteze pentru părăsirea Uniunii Europene, în cazul în care nu reuşeşte să modifice termenii apartenenţei Marii Britanii la UE, dacă va câştiga alegerile generale din 2015, informează The Guardian, citat de Mediafax.

Potrivit publicaţiei, în contextul presiunilor exercitate asupra premierului după ce Mark Reckless a devenit al doilea parlamentar conservator care a migrat la formaţiunea eurofobă şi antimigraţie Ukip, şeful Guvernului s-a declarat încrezător în faptul că va reuşi să modifice regulile cu privire la acordarea ajutoarelor sociale în UE şi să evite, astfel, ca ţara sa să părăsească Uniunea, care va deveni şi mai puternică.

Însă Cameron, care a minimizat plecarea lui Reckless, catalogând-o „contraproductivă şi mai degrabă lipsită de sens”, a spus că va fi pregătit să le recomande britanicilor să voteze împotriva rămânerii în UE, la referendumul pe această temă, preconizat pentru 2017.

Am spus acest lucru de-a lungul înregii mele cariere politice: am spus că, dacă aş crede că nu este în interesul Marii Britanii să se afle în UE, nu aş pretinde să facem parte din ea. Sunt un politician şi un individ profund patriotic. Fac meseria asta pentru că îmi iubesc ţara, îmi pasă foarte mult de viitorul ei şi vreau să fie o naţiune puternică, mândră, autonomă şi independentă„, a declarat Cameron pentru emisiunea „Andrew Marr Show” de la BBC1

Premierul a evocat posibilitatea de a recomanda un vot împotriva continuării apartenenţei la UE în referendumul de la orizontul lui 2017, după ce Reckless a urmat exemplul cotegului şi prietenului său apropiat Douglas Carswell, care a migrat la Ukip. La fel ca şi Carswell, care a provocat alegeri pentru mandatul său din Clacton, Reckless a renunţat la mandatul din Rochester and Strood, unde va candida din partea Ukip.

El a subliniat că, prin reformele pe care vrea să le negocieze cu Bruxelles-ul, doreşte să se asigure că oamenii vor putea să circule liber în Europa pentru a munci, ci nu pentru a cere ajutoare, şi că-i va împiedica pe europenii care muncesc în Marea Britanie să trimită ajutoare pentru copii acasă.

D.M.