2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:07
No menu items!

David Cameron, criticat de Polonia pentru afirmaţiile referitoare la alocaţiile imigranţilor

spot_img

David Cameron1

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a criticat luni luarea de poziţie a premierului britanic David Cameron împotriva alocaţiilor familiale acordate polonezilor care lucrează în Marea Britanie şi ale căror familii locuiesc în Polonia, informează AFP.

„Dacă Mare Britanie primeşte contribuabilii noştri, nu ar trebui ca ea să le plătească şi prestaţiile? De ce contribuabilii polonezi trebuie să subvenţioneze copiii contribuabililor britanici?”, a declarat ministrul polonez, pe contul său de Twitter.

Anterior, ministrul declarase: „Dacă un polonez este un contribuabil britanic, el are, de asemenea, dreptul la deduceri şi beneficii. În orice caz, compatrioţi, întoarceţi-vă”.

Declaraţiile lui Sikorski intervin după ce Cameron a criticat duminică pentru BBC privilegiile lucrătorilor imigranţi polonezi în Marea Britanie şi mai ales ale celor care beneficiază de alocaţii familiale pentru copiii lor care locuiesc în Polonia, calificând plata acestor alocaţii drept „inadecvată”.

Cameron a declarat la finalul lunii decembrie că deschiderea necondiţionată, în 2004, a pieţei muncii britanice pentru polonezi şi alţi nou veniţi în UE a fost o „eroare monumentală”, declaraţii criticate puternic în Polonia, în special de liderul istoric al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa.

Cameron a anunţat, de asemenea, că solicitanţii de locuri de muncă veniţi din UE nu vor putea pretinde, începând din 2014, alocaţii de şomaj în primele trei luni de sejur în Marea Britanie.

Mare parte a britanicilor se tem de un aflux de români şi bulgari care, de la 1 ianuarie, pot veni să muncească liber în Marea Britanie.

C.A.