-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:50
No menu items!

David Cameron ameninţă cu ieşirea Marii Britanii din UE

spot_img

Dacă Juncker va deveni preşedinte al CE, guvernul britanic va fi destabilizat, avertizează premierul Cameron

David Cameron

Premierul britanic David Cameron i-a ameninţat pe partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană, dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene (CE), relatează săptămânalul german Der Spiegel.

Citând „surse apropiate participanţilor” la summitul care a reunit marţea trecută, la Bruxelles, şefii de stat şi de Guvern din Uniunea Europeană, săptămânalul a anunţat că, în opinia lui Cameron, alegerea lui Juncker ar „destabiliza în acest moment Guvernul britanic, astfel încât va fi necesară organizarea unui referendum” privind prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Acest referendum s-ar încheia, cel mai probabil, cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în componenţa Uniunii Europene, ar fi declarat Cameron, într-o discuţie la care a participat, de asemenea, cancelarul german Angela Merkel.

„O figură a anilor 1980 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi afirmat premierul britanic, referindu-se la Juncker, potrivit Der Spiegel, care a difuzat sâmbătă extrase din articol.

După scrutinul european din 25 mai, a început cursa pentru desemnarea unui nou preşedinte al Comisiei Europene. Juncker pare bine plasat pentru ca partidele conservatoare pe care le reprezintă să constituie prima forţă din noua adunare, dar un anumit număr de lideri conservatori, inclusiv Cameron, îl consideră prea european şi un om al trecutului.

C.A.