-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:07
No menu items!

Datoriile Oltchim au crescut la 3,51 miliarde de lei

spot_img

 Datoriile Oltchim au crescut la 3,51 miliarde de lei

Datoriile companiei Oltchim SA au crescut, la finalul primului trimestru, la 3,51 miliarde de lei, potrivit primelor date financiare publicate de la intrarea în insolvență, în luna ianuarie. Creanțele se ridică la 108,4 milioane.

În primul trimestru, veniturile totale ale companiei au fost de 91,6 milioane de lei, iar cheltuielile de 177,5 milioane. Pierderile au fost de 85,9 milioane de lei, față de 82,8 milioane în primul trimestru al anului trecut. La secțiunea ”Capitaluri”, apare un sold negativ de 1,6 miliarde de lei.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Ministrul Economiei Varujan Vosganian, a afirmat săptămâna trecută, că a primit zece scrisori de intenţie pentru privatizarea combinatului din Râmnicu Vâlcea, de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan.

Autorităţile române s-au angajat prin acordul cu FMI să privatizeze Oltchim SA, în caz contrar compania urmând să intre în lichidare.

Statul deţine prin Ministerul Economiei 54,8% din acţiunile combinatului, iar firma PCC SE, înregistrată în Germania, deține, în mod direct și printr-un intermediar, un pachet de 32,34% din titluri.

Vlad Bârleanu

foto: cugetliber.ro