4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:07
No menu items!

Darius Vâlcov, adus în țară în scurt timp: ”Este o chestiune de zile”

spot_img

Aducerea în România a lui Vâlcov este o chestiune de câteva zile, a dat asigurări ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, vineri, în timpul unei vizite la Tribunalul Arad.

Este o procedură în curs, statul italian, prin Ministerul Justiţiei, a luat legătura cu Poliţia Română. E o problemă de zile, nu mai mult”, a spus Alina Gorghiu, după ce a fost întrebată de jurnalişti despre aducerea în ţară a lui Vâlcov.

Ministrul a spus că şi în cazul altor persoane căutate de autorităţile române, dar care sunt în Italia, Ministerul Justiţiei va fi „activ”.”Tot ce avem proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca şi în acest caz. Avem un magistrat de legătură în Italia, care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa şi ne va ţine la curent”, a spus ministrul.

Alina Gorghiu a subliniat că Ministerul Justiţiei „a avut un rol activ în toată această perioadă” iar „cooperarea judiciară în materie penală cu Italia în acest caz (Vâlcov – n.r.) a fost foarte bună”.”

Din punctul meu de vedere, indiferent de nume, indiferent că îl cheamă Vâlcov, Popescu sau Ionescu, persoanele condamnate care au ales temporar altă jurisdicţie pentru executarea pedepsei se întorc în România şi execută pedeapsa în sistemul penitenciar românesc. Deci nu avem niciun fel de ezitare în a aplica aceaşi măsură, acelaşi tratament oricărui fugar”, a mai spus ministrul.

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, pe 8 august, recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile competente ale României.

D.Constantin