6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:03
No menu items!

Daniel Morar pleacă de la șefia Parchetului General: „Voi cere CSM să revoce detașarea mea”

spot_img

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului General, Daniel Morar, a anunţat, vineri, că a decis să se retragă din această funcţie şi i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu.

„Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din această funcţie. I-am spus domnului preşedinte Traian Băsescu decizia mea, iar după numirea la Curtea Constituţională trebuia să fi devenit evident pentru oricine că nu mai am o miză personală în ocuparea vreuneia din cele două funcţii mult-discutate”, a declarat Daniel Morar.

El a precizat că a renunţat la această „competiţie” pentru că a dorit să-i dea preşedintelui Traian Băsescu „dreptul şi limitele, şi marja de a negocia cu ministrul de justiţie şi de a obţine pentru vârful DNA-ului, pentru vârful Ministerului Public oameni dintre cei mai buni”.

„Singura mea miză a rămas aceea ca în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să fie cei mai buni oameni, nu cei buni, nu cei medii, oamenii cei buni şi cei medii generează şi realizează performanţe medii şi bune, doar oamenii foarte buni sunt cei care fac diferenţa, doar ei sunt cei care contează la acest nivel. Şi în justiţie e ca în alte domenii”,a mai spus Daniel Morar.

El a spus că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să revoce detaşarea lui în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului General.

Andrei Tudor