2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:37
No menu items!

Daniel Morar dă unde verde dosarelor ANI. Deputat, urmărit penal pentru că și-a angajat fratele în Parlament

spot_img

Daniel Morar dă undă verde dosarelor ANI

Din poziția de prim-adjunct al procurorului general al României și de șef interimar al Parchetului General, Daniel Morar dă unde verde dosarelor întocmite încă din 2011 de Agenția Națională de Integritate pe numele unor parlamentari care și-au angajat rudele (fii, soți sau frați) în Parlament.

Primul dosar  – din cele 16 transmise Parchetului General – în care procurorii au început urmărirea penală îl vizează pe deputatul Longher Gherzevan, reprezentant al minorității poloneze în Parlamentul României.

Potrivit documentelor inspectorilor de integritate, la data de 30 decembrie 2004, la propunerea lui Longher Gherzevan, Camera Deputaţilor l-a  angajat pe fratele acestuia, prin contract individual de muncă pe perioadă determinată, avizat chiar de către deputat. Contractul a fost prelungit ulterior.

Inițial, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General soluționaseră dosarul cu „neînceperea urmăririi penale”. Soluția a fost însă infirmată de Daniel Morar, astfel că deputatul a fost pus sub acuzare pentru conflict de interese.

Tot miercuri, Parchetul General a anunțat că procurorii au început urmărirea penală și împotriva fostului deputat Mihai Rădan. Acesta este acuzat că, în perioada 17 octombrie 2006 – 15 decembrie 2008, în calitate de deputat, a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său, în funcţiile de referent şi, respectiv, şef cabinet, precum şi a nurorii sale, în funcţia de consilier.

Totodată, în aceeaşi perioadă, Mihai Rădar ar fi încheiat cu soţia sa un contract civil având ca obiect prestarea de către aceasta a unor activităţi remunerate de Camera Deputaţilor.

R.D.