6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:38
No menu items!

Daniel Constantin: Reducerea TVA la carne e prioritară, dar va fi decisă de viitorul Guvern, după alegeri

spot_img

Ministrul Agriculturii pornește de la premisa că Ponta va câștiga alegerile prezidențiale

daniel constantin

Primul sector care ar trebui sprijinit prin reducerea TVA, după aplicarea măsurii la pâine şi produse de panificaţie, este cel al cărnii, însă decizia va aparţine noului executiv, bugetul pentru anul viitor fiind construit după alegeri, a declarat vineri ministrul Agriculturii Daniel Constantin, citat de Mediafax.

”Eu cred că, dacă vrem să ajutăm anumite sectoare, primul care trebuie ajutat în perioada următoare ar fi sectorul de carne. Acest lucru depinde de noul Guvern, de discuţiile care vor avea loc cu Fondul Monetar Internaţional. E drept că bugetul pe 2015 va fi făcut în a doua parte a lunii noiembrie, atunci când probabil vom cunoaşte actualul Cabinet, pentru că ar fi incorect ca noi, actualul Cabinet, să facem un buget pentru viitorul Executiv”

Daniel Constantin

Ministrul a maispus că a avut emoţii cu programul de reducere a TVA la pâine, întrucât era vorba despre un program-pilot care, dacă nu ar fi funcţionat, ar fi afectat şi alte sectoare.

Prim-ministrul Victor Ponta le-a cerut săptămâna trecută miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii să pregătească o analiză pentru scăderea TVA şi pentru alte produse agroalimentare, precum legume, fructe, carne, spunând că îi va susţine anul viitor pentru această măsură chiar dacă nu va mai fi ”în aceeaşi echipă”.

S.Z.