-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:17
No menu items!

Daniel Barbu, sancţionat cu avertisment de CNCD, pentru afirmaţiile privind programul anti-HIV

spot_img

barbu

Fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru afirmaţiile privind finanţarea programului anti-HIV, el fiind audiat luni, alături de un reprezentant al pacienţilor cu HIV/SIDA.

CNCD s-a autosesizat în cazul lui Daniel Barbu, care, în funcţia de ministru al Culturii, a declarat în 8 decembrie că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conducea.

Colegiul director al CNCD i-a audiat, în şedinţa de luni, pe Daniel Barbu şi pe un reprezentant al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate (UNOPA) de HIV/SIDA.

Fostul ministru al Culturii a arătat că şi-a asumat responsabilitatea pentru declaraţiile făcute, şi-a cerut scuze public şi şi-a dat demisia, iar reprezentantul UNOPA a apreciat la rândul său că toate acestea sunt suficiente.

Colegiul director al CNCD a constatat că Barbu se face vinovat de fapte de discriminare, prin crearea unei atmosfere ostile, umilitoare şi degradante în ceea ce-i priveşte pe bolnavii de HIV/SIDA şi l-a sancţionat printr-un avertisment.

Daniel Barbu a participat, pe 8 decembrie, când era ministru al Culturii, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile sale s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus Daniel Barbu.

A.V.