Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a explicat, marți, motivele pentru care legislația penală trebuie pusă în acord cu deciziile Curții Constituționale a României (CCR), dar și necesitatea impunerii unui prag valoric pentru ca abuzul în serviciu să poată fi sancționat penal.
“Un stat de drept presupune, prin definiție, respectul față de lege. Iar legea fundamentală, Constituția adică, spune că deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce înseamna că legile neconstituționale – chiar parțial – trebuie puse în acord cu Constituția, exact prin prisma considerentelor reținute de Curtea Constituțională”, a explicat judecătorul Dana Gîrbovan, într-o postare pe contul său de Facebook.
Potrivit acesteia, prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definită infracțiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu legea fundamentală.
“În decizia CCR se identifică trei puncte distincte ce trebuie avute în vedere de legiuitor în redefinirea acestei infracțiuni:
– încălcarea unei dispoziții exprese din lege,
– necesitatea stabilirii unei vătămari grave produse prin infracțiune și
– definirea noțiunii de act, atunci cand vorbim de act al puterii judecătorești sau legislative”, mai arată președintele UNJR.
Judecătorul Dana Gîrbova detaliază apoi modul în care trebuie definită infracțiunea de abuz în serviciu pentru ca prevederile penale să respecte Constituția.
“1. Încălcarea legii
Primul dintre ele este și cel mai evident: „Curtea constată că sintagma <<îndeplineşte în mod defectuos>> din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează <<prin încălcarea legii>>”. „Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.”
Trebuie prevederea legală sa fie expresă?
Răspunde tot Curtea: „Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (…) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice” – par.61 din decizie.
Cu alte cuvinte, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă – legea îți interzice sau, deopotrivă, îți impune să faci ceva; nefiind permis ca înțelesul unei norme să poată fi clarificat prin decizia judecătorului, <<deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor>>”, explică președintele UNJR.
“2. Nevoia stabilirii intensității vătămării produse prin infracțiune pentru a se justifica aplicarea unei sancțiuni penale.
Paragraful 69: „Curtea reţine că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.
Paragraful 71: „Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.”.
Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, „Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale”.
Altfel spus Curtea Constițutională, după o analiză amplă a noțiunii de “ultima ratio”, a reținut că există pârghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcționarii publici și a impus legiutorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispozițiile penale să devină aplicabile.
Or, pentru ca legea să fie clară, predictibila și previzibilă, un astfel de prag nu poate fi decât valoric, revenind legislativului obligația de a-l stabili.
CCR subliniează că <<responsabilitatea de a reglementa (…), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (…) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)>>”, mai precizează judecătorul Dana Gîrbovan.
“3. Definirea noțiunii de act
<<Curtea observă că noţiunea de <<act>>, folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de ‘act’ poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.>>– par 79
„Acest paragraf este foarte important, pentru că, deși nu o spune expres – în condițiile în care nu a fost sesizată cu aceasta – Curtea Constituționala lasă să se înțeleagă că extinderea răspunderii penale pentru acte ce aparțin exclusiv altor puteri – cea judecătorească și cea legislativă – pune și ea o problemă de constituționalitate. Tema este de actualitate și merită o atenție sporită”, adaugă președintele UNJR.
Raluca Dan