-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:15
No menu items!

Dan Voiculescu: Monica Macovei va fi dată în judecată pentru defăimarea României

spot_img

Fondatorul PC a spus că va susține și el această acțiune în justiție

Voiculescu_SZ

Președintele-fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, s-a prezentat, luni, la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul ICA, cunoscut și ca „Telepatia”. El a declarat, la intrarea în sediul CAB, că Monica Macovei va trebui să răspundă în justiţie pentru defăimarea ţării, după ce europarlamentarul PDL a afirmat că a fost agresat fizic de Voiculescu.

Monica Macovei a declarat, la B1 TV, că „în Senat, Varanu’ m-a înghesuit şi a fost agresiv. S-a lipit de mine la propriu, într-un colţ unde m-a băgat, ca să schimb o lege. A fost foarte agresiv şi fizic. Macovei a mai spus că Dan Voiculescu urăşte statul de drept, în aceeaşi zi în care omul de afaceri s-a declarat, într-o conferinţă de presă, un susţinător „înfocat” al statului de drept.

Dan Voiculescu este un inculpat care urăşte statul de drept. Tot ce a făcut a fost împotriva statului de drept, împotriva interesului public. Este un blestem pentru România

Monica Macovei
europarlamentar PDL

În replică, Dan Voiculescu a spus, la Curtea de Apel, că „doamna Macovei are o problemă cu democraţia. Ea a fost procuror comunist, nu eu. Dar asta e istoria despre şantaj. Nu vreau să discut atât timp cât sunt sub control judiciar pentru că nu e drept”.

Este vorba de un proces împotriva doamnei Monica Macovei pentru defăimarea României şi, să mă consult cu avocaţii mei, pentru subminarea economiei naţionale. Doamna Macovei a afirmat de la microfonul Parlamentului European că în România la referendum s-au furat milioane de voturi. Între timp s-au deschis 2.000, cred, de dosare, am înţeles că 1.000 au NUP. Se aşteaptă terminarea celor 2.000 de dosare şi doamna Macovei trebuie să răspundă din ce cauză a defăimat România. Şi va răspunde şi penal, că există articol de lege pentru asta. Apropo de stat de drept şi de democraţie… Va fi un proces care va fi intentat de câteva ONG-uri care se ocupă de astfel de activităţi.O să semnez şi eu, nu am niciun fel de problemă. Asta se va întâmpla în următoarele zile. Este, cred, primul proces de defăimare

Dan Voiculescu

Andrei Tudor