1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:47
No menu items!

Dan Voiculescu ar vrea să returneze statului Institutul de Chimie Alimentară (ICA)

spot_img

Dan Voiculescu_SZ

Dan Voiculescu a ajuns din nou în faţa magistraţilor. Curtea de Apel Bucureşti a judecat marți cel de-al treilea termen în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani închisoare. Procesul se apropie de final, decizia Curții fiind definitivă.

La ieșirea din sala de judecată, el a declarat că preferă ca „Parchetul să ia clădirile care stau să cadă, terenul care e prăpastie”, să le vândă cu 60 de milioane de lei şi să-i înapoieze lui toţi banii investiţi în perioada 1992-2014.

Tribunalul București l-a condamnat pe 26 septembrie 2013 pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în dosarul privind privatizarea ICA.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi — fost director general al ICA, Sorin Pantiș — fost ministru al Telecomunicațiilor, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare cu executare. Alți inculpați din dosar, foști angajați ai ICA, au primit câte cinci ani de închisoare.

Instanța l-a obligat pe Dan Voiculescu să plătească aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea a peste 18 milioane de acțiuni de la ICA, donate fiicei sale Camelia Voiculescu. De asemenea, Dan Voiculescu și ceilalți inculpați au fost obligați să plătească în solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.

Judecătorii au menținut sechestrul asigurător pus de procurori pe bunurile și conturile lui Dan Voiculescu, printre care o casă din București evaluată la 250.000 euro și un cont deschis la BRD, în care se află peste 15 milioane lei.

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, de membru al Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație ale ICA și de membru al AGA și director general al SC „Bioprod” SA București.

G.T.