1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:36
No menu items!

Dan Voiculescu află în curând dacă va ieși din închisoare

spot_img

Completul de divergență a rămas în pronunțare

Dan Voiculescu_SZ 1

Cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei de zece ani de închisoare, primită în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a fost rediscutată, azi, la Curtea de Apel Bucureşti.

Cei trei judecători ai completului de divergență au rămas în pronunțare. Dacă judecătorii decid să admită contestaţia în anulare, condamnarea primită de Voiculescu va fi anulată. În consecinţă, Voiculescu va fi eliberat din închisoare, prin desfiinţarea mandatului de executare a pedepsei.

Cei doi judecători care au analizat iniţial dosarul, Izabela Tocan şi Dan Lupaşcu, nu au ajuns la o concluzie comună, Lupaşcu fiind de părere că există suficiente elemente pentru care apelul în cazul lui Voiculescu să fie rejudecat, iar condamnarea primită de Voiculescu să fie anulată, în timp ce Tocan a optat pentru respingerea contestaţiei. Cum magistraţii Izabela Tocan şi Dan Lupaşcu au avut opinii diferite, au decis să repună dosarul pe rol într-un complet de divergenţă în care va intra şi un al treilea judecător. Cel de al treilea magistrat este Cornelia Corina Dăescu.