1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:53
No menu items!

Dan Voiculescu: „Cei care simt că pierd teren încearcă să creeze teme false, să denatureze adevăruri, să se cațăre pe umerii altora. Sunt fumigene!”

spot_img

Antena 3 CNN este un post de televiziune independent, iar pentru această independență fostul patron al trustului Intact, Dan Voiculescu, a plătit cu libertatea. Afirmațiile îi aparțin chiar lui Dan Voiculescu, care într-o postare pe blog, vorbe;te despre obiectivitatea jurnaliștilor Antena 3 CNN, după atacurile apărute în campania electorală.

„În ultimele zile de campanie electorală, cei care simt că pierd teren încearcă să creeze teme false, să denatureze adevăruri, să se cațăre pe umerii altora. Am citit în social media că Antena 3 CNN ar fi un post de televiziune aservit unor interese. Sunt fumigene de campanie! Antena 3 CNN este independent.

Pentru aceasta independențā am plătit scump, am stat 1077 de zile și de nopți în pușcărie, familia mea a suferit profund, iar Mihai Gâdea și colegii lui au trecut prin momente dramatice.

Asumând toate costurile, am continuat să spunem adevărul, am rămas verticali, nu ne-am lăsat intimidați de nimeni. Vom continua să luptam pentru România cu demnitate, onoare și curaj! Suntem români adevărați și ne iubim țara pe care ne-a dat-o Dumnezeu!”, scrie Dan Voiculescu pe blog.

Cele 177 de zile petrecute în închisoare de Dan Voiculescu sunt relatate, pe larg, în cartea acestuia, „1077 de trepte”. Apărută în urmă cu doi ani le Editura RAO, cartea detaliază perioada petrecută în detenție și vorbește despre suferințele celor condamnați în baza unui prejudiciu inventat, în dosarul privatizării ICA.

“Atunci, pe moment, cei 10 ani “ai mei” n-au avut nicio relevanță. La cald, că ar fi fost unul sau 20 era același lucru. În schimb, copleșitoare a devenit suferința familiei mele și a familiilor celor care fuseseră condamnați odată cu mine. Eram convins că dacă numele meu nu ar fi fost inclus în acel dosar, niciunul dintre cei cu care am împărtășit acea condamnare nu ar fi trecut printr-o asemenea experiență. Eu purtasem un război și îmi asumasem orice consecință. Ei nu. Aș fi vrut să-i sun pe fiecare, să-i îmbărbătez și să îi asigur că lupta noastră nu s-a încheiat. Dar sunt momente când cuvintele nu-și mai au rostul. La fel ca pentru soția și fetele mele, pentru toți ceilalți direct afectați, nu mai putea exista, în acel moment, nicio consolare”, scrie Dan Voiculescu.

Fondatorul trustului Intact mărturisește și că, în perioada respectivă, a limitat vizitele celor apropiați, pentru a le ușura suferința.

“Sentimentul acut al unei nedreptăti suferite poate genera tensiuni interioare profunde. În egală măsură, consecințele colaterale ale sentinței – popriri, confiscări, executări silite, care afectau toate familiile celor condamnați – reprezentau o povară semnificativă. Și, peste toate, resimțeam, pentru prima dată în viață, senzația de inutilitate. Toți ai mei sufereau, iar eu nu puteam să-i ajut cu nimic. Din contra, parcă la fiecare scurt contact cu familia nu făceam altceva decât să le sporesc durerea. În acel context, am hotărât să reduc la minim orice legatură cu cei dragi, gândind că, dacă nu le pot fi de folos, măcar să nu le fac rău. Deși decizia mea a fost întâmpinată cu rezistență și a creat îngrijorare acasă, eram convins că, pe termen lung, lor le va fi mai ușor așa”, povestește Dan Voiculescu.

Emanuel Stan