1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Ce conține MINUTA sentinței UPDATE

spot_img

Decizia pronunțată de magistrații Curții de Apel București este definitivă

Dan Voiculescu_SZMagistrații Curții de Apel București l-au condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare, atât cât ceruseră procurorii DNA. Decizia pronunțată, vineri, de judecători este definitivă.

Fostul șef al ADS, Cornel Popa – 8 ani de închisoare.

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi – 8 ani de închisoare.

Cătălin Sandu – 6 ani.

Sorin Pantiș – 7 ani.

Vlad Săvulescu – 6 ani.

Gheorghe Sin – 4 ani cu suspendare și 6 ani termen de supraveghere.

Constantin Baciu – 4 ani cu suspendare.

Alexandru Petre – 3 ani cu suspendare.

Grigore Marinescu – 3 ani cu suspendare.

Flavius Pop – 5 ani de închisoare cu executare.

Vica Ene – 3 ani cu suspendare.

În plus, judecătorii au dispus confiscarea unor bunuri imobile: teren de 29.000 de metri pătrați, situat pe strada Gârlei, din sectorul 1 al Capitalei (zona Băneasa) și construcțiile de pe acest teren, care vor trece în patrimoniul statului; un teren în suprafață de 4.000 de metri pătrați pe aceeași stradă și imobilul construit pe acesta. În plus, instanța a dispus confiscarea sediului Antena 1, situat pe Șoseaua București – Ploiești, nr.25-27.

Mai mult, instanța a decis confiscarea a câte 2.984.000 de lei de la fiicele lui Dan Voiculescu, reprezentând contravaloarea acțiunilor donate de președintele PC acestora.

De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea a 3.500.000 de dolari de la Dan Voiculescu, reprezentând contravaloarea chiriei încasate de acesta de la Romtelecom. Mai mult, instanța a dispus și confiscarea, de la Corina și de la Camelia Voiculescu, a sumelor încasate în calitate de acționari la Grivco drept chirie de la Romtelecom.

Totodată, magistraţii CAB au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu şi penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff şi au pus sechestru pe mai multe imobile şi conturi bancare ale acestuia.

De asemenea, judecătorii au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile apaţinând celorlalţi inculpaţi.

VEZI AICI MINUTA SENTINȚEI CURȚII DE APEL BUCUREȘTI

Dan Voiculescu a declarat, vineri dimineață, la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov, unde a fost pentru controlul judiciar că va aștepta sentința acasă, împreună cu familia.

Dosarul privind privatizarea ICA este judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea de la CAB, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

Pe 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat atunci că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Raluca Dan/Cristi Cupercă