-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:32
No menu items!

Dan Tăpălagă și Sorina Matei, reacții la dezvăluirile făcute de Dragomir. Fostul ofițer SRI, un nou atac

spot_img

Dan Tăpălagă, editor coordonat al site-ului hotnews.ro, a reacționat, luni, într-o postare pe Facebook, la acuzațiile făcute, duminică seara, în emisiunea “Sinteza Zilei” de fostul ofițer SRI Daniel Dragomir. Dragomir l-a plasat pe Tăpălagă pe lista “uneltelor” din media ale lui Florian Coldea.

Tăpălagă sugerează că toate aceste acuzații ar face parte dintr-o campanile instrumentată de Liviu Dragnea. 

Acesta nu a explicat, însă, și  ce a căutat în arhiva SIPA, deși nu era autorizat, în mandatul fostului ministru al justiției Monica Macovei, al cărei consilier a fost.

” (…)Scopul acestor acuzatii este, repet, compromiterea, denigrarea, intimidarea tuturor celor din justitie, politica sau presa care nu sustin cauza borfasilor, le-au investigat afacerile murdare si inca se incapataneza sa apere interesul public. N-au mai ramas foarte multi. S-au adunat armate de orci in jurul lui Pablito, pupa inelul si calca in picioare pe oricine le demasca fardelegile, hotiile si minciunile. Mai au putin si proclama oficial Romania stat mafiot. Acum ori niciodata! Incepe sa doara Tel Drum, Pablito? Frige? O sa le spun asa, lui Pablito si armatei lui de orci: voi muri cu dintii infipti in gatul vostru. Promit sa fac tot ce-mi sta in putere sa arat publicului cum il jefuiti, manipulati si batjocoriti in fiecare zi. Adevarul e de partea mea, minciuna de a voastra. Nici un pas inapoi!”, a scris Tăpălagă, pe Facebook.

Replica lui Daniel Dragomir la această postare nu a întârziat. Fostul colonel SRI a arătat, tot pe Facebook, că nu l-a făcut securist pe Dan Tăpălagă. El a lansat, însă, un nou atac: „Cum era pe canapeaua lui Coldea?

Domnul Tapalaga pare a fi foarte nervos. Eu nu l-am facut securist. Am explicat si voi detalia cum a fost unealta SRL – Coldea. De ce este nervos? Din motive de SIPA, din motive de ANAF. Nici nu mai suntem in anul 2016 cand primul ministru chema la o <<informala>> un numar de firme si le cerea sa <<ajute>> Hotnews. Ca si in cazul PFA – Kovesi, domnul Tapalaga nu raspunde la o intrebare simpla. A fost sau nu la Coldea? Nu e nicio rusine domnule Tapalaga, ma puteti face in toate felurile, dar iesiti in fata ca un barbat si spuneti: Cum era pe canapeaua lui Coldea?”, a scris Daniel Dragomir, pe Facebook.

La rândul ei, Sorina Matei, inclusă de Dragomir pe aceeași listă a “uneltelor” lui Coldea, alături de Dan Tăpălagă și Dan Turturică, i-a dat replica fostului colonel SRI. Sorina Matei susține că Dragomir este expert în manipulare și că astfel de acuzații i-au mai fost aduse, dar ulterior Daniel Dragomir și-a cerut scuze.