Dan Radu Rușanu a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și este definitivă.
Președintele ASF a fost reținut pentru 24 de ore de procurori, dar judecătorii Tribunalului București au decis, săptămâna trecută, cercetarea sa în libertate. Astăzi, la recursul care se judecă la Curtea de Apel, decizia este definitivă.
Dan Radu Ruşanu a fost pus sub urmărire penală, săptămâna trecută, în dosarul „Carpatica”, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar este urmărită penal Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice. Procurorii DNA au cerut aprobarea Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, suspectat şi el de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Anchetatorii spun că Daniel Chițoiu a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru a favoriza interesele Societăţii de Asigurări Carpatica.
Cristi Ciupercă