4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:24
No menu items!

Dan Diaconescu scapă de controlul judiciar

spot_img

Dan Diaconescu scapă de controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru „sex cu minore”. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată de procurori.

Judecătoria Constanţa a revocat controlul judiciar în cazul lui Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru act sexual cu un minor şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată. 

“Revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin nr. 235 din data de 13.04.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 9546/212/2023, faţă de inculpatul DCD, (…). Măsura privind pe inculpat se comunică instituţiilor prev. la art. 215 alin. (5) din C.proc.pen. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror”, se arată în minuta Judecătoriei Constanţa.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat, săptămâna trecută, că procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale).

                                                                                                                 Adina Silav