1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:39
No menu items!

Dan Diaconescu, luat cu duba de Poliție. Are dosar penal la Constanța

spot_img

Fostul realizator și patron al televiziunii OTV, ieșit din închisoare în 2017, după ce a făcut aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și jumătate pentru șantaj, este protagonistul unei noi anchete penale, deschise la Constanța. Polițiștii au făcut percheziții în casa lui Diaconescu din București, apoi l-au urcat în dubă pentru a-l duce la audieri, la Constanța.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, a anunțat poliția.

Conform România TV, dosarul a fost deschis de anchetatorii din Constanța pentru cămătărie și alte infracțiuni grave.