1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:44
No menu items!

Dan Diaconescu cere daune de două miliarde de euro

spot_img

Dan Diaconescu a depus, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, o cerere prin care cheamă în judecată Ministerul Economiei şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), prin care solicită anularea deciziei de excludere din calitatea de cîștigător al licitației în care s-a vândut pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat (54,8%) la Oltchim.

Dan Diaconescu a declarat că avocaţii lui din străinătate au stabilit că ar trebui să ceară despăgubiri în valoare de două miliarde de euro, în timp ce avocaţii săi din ţară s-au gândit la o sumă mai mică.

Despăgubirile nu vor fi solicitate statului român, a precizat Dan Diaconescu, ci unor persoane fizice, printre care Victor Ponta, Remus Vulpescu şi alte persoane care l-ar fi nedreptăţit. El a mai spus că avocaţii lui ar urma să solicite ca acestor persoane să li se pună sechestru pe avere, iar odată obţinuţi, banii din despăgubiri să fie virați în bugetul Oltchim.

În 3 octombrie, Remus Vulpescu a demisionat de la conducerea OPSPI, exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim.

În aceeaşi zi, OPSPI a sesizat Parchetul instanţei supreme în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte deţinerea sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român.

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim au înfiinţat un Comitet pentru Stabilizarea Financiară a combinatului. Comitetul îşi propune să găsească soluţii pentru plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor care să preia combinatul chimic.(S.S.)