-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:27
No menu items!

Dan Barna s-a supărat pe DLAF: „Mi-au răspuns ironic că voi primi răspuns în termenul legal”

spot_img

Dan Barna acuză DLAF că a transmis public concluziile raportului de verificare a proiectelor sale, dar când a cerut și el nota trimisă de DLAF la DNA, i s-a răspuns ironic că va primi răspuns în termenul prevăzut de lege, adică 30 de zile.

Co-președintele Alianței USR-PLUS, Dan Barna, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă de la sediul partidului, că a cerut Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF) nota oficială de informare cu privire la ancheta derulată pe proiectele cu fonduri europene, de care a aflat din presă ce conține.

„În urma apariției articolului de ieri, am solicitat de la DLAF să-mi fie transmisă și mie nota de control în care erau trase niște concluzii referitoare la activitatea proiectelor mele. Am primit, ieri, în a doua parte a zilei, un mesaj prin care mi se spunea cumva ironic că au primit cererea mea și că voi primi răspuns în termenul prevăzut de lege„, a mai spus Barna.

Deși ar fi fost facil să îl chem la ordine (n.r. pe seful DLAF), am evitat să fac lucrul acesta pentru a evita orice fel de speculație că intervin în activitatea unei instituții care are un mandat să verifice și să trimită mai departe la DNA orice neclarități ar avea. Nici nu-l cunosc pe cel care coordonează DLAF, știu că a fost numit de doamna Dăncilă, dar am evitat orice contact pentru a nu fi nicio suspiciune.”, a mai spus Dan Barna.

Departamentul de Luptă Antifraudă se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului.

Vicepremierul a mai explicat că în proiectele respective, proiecte de economie socială, era necesară înregistrarea fiecărui beneficiar, înregistrare de grup țintă și completarea unui formular, ori lui i se reproșează că pentru trei dintre formulare, din câteva zeci, completarea nu s-a făcut față în față, ci după finalizarea procesului de recrutare.

Dan Barna a aflat, marți, că investigația DLAF pe proiectele derulate cu fonduri europene de firmele sale a fost finalizată cu concluzii de natură penală, astfel că nota de informare a fost trimisă DNA, care a confirmat că a înregistrat un dosar în acest sens. Barna a declarat ulterior că dacă se va începe urmărirea penală pe numele său, va demisiona.