Judecătorii Curţii Supreme au decis definitiv că omul de afaceri va fi cercetat în continuare în arest la domiciliu
Omul de afaceri Dan Adamescu, arestat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București, a fost eliberat, sâmbătă, din arestul preventiv. Judecătorii Curţii Supreme au decis definitiv, vineri seară, că omul de afaceri va fi cercetat în continuare în arest la domiciliu.
Potrivit unor surse judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, vineri seară, înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu și pentru cei patru judecători Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi de DNA că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, care au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată în 20 mai de Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, pe 6 iunie, arestarea preventivă a lui Dan Adamescu în acest dosar. În motivarea deciziei lor, judecătorii au arătat că Adamescu a luat legătura cu un martor “esenţial”, s-a asigurat că acesta va fi însoţit de avocaţi la DNA şi i-a cerut să nu divulge informaţii despre coruperea judecătorilor, încercând astfel să influenţeze ancheta.
D.M.