6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:15
No menu items!

Dan Adamescu, adus cu „mascații” la DNA. FOTO

spot_img

Omul de afaceri ar fi încălcat condițiile impuse prin controlul judiciar

Adamescu 2_SZ

Pus sub acuzare de procurorii DNA în dosarul judecătorilor de la Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București, omul de afaceri Dan Adamescu a fost adus, joi, cu „mascații” la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Surse judiciare citate de Antena 3 au precizat că Dan Adamescu ar fi încălcat condițiile controlului judiciar impus de magistrați în cazul său.

Adamescu 1_SZ

Pe 22 mai, miliardarul Dan Adamescu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA, pentru două infracțiuni de dare de mită, în dosarul judecătorilor corupți de la Secția Comercială a Tribunalului București.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de ADAMESCU GRIGORE DAN, om de afaceri, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită. În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor STANCIU ION şi ROVENŢA ELENA, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă, 22 mai

Coincidenţă sau nu, unul dintre avocaţii lui Adamescu s-a sinucis aruncându-se în faţa metroului, la 45 de minute după ce DNA a făcut publică informația privind audierea celor patru magistrați suspectați de corupție. De altfel, avocatul fusese audiat la DNA și recunoscuse că a primit bani pentru a-i transfera unuia dintre intermediarii care le-a dat mita judecătorilor. Mai mult, avocatul lui Adamescu a depus și extrasele de cont pentru a dovedi șpaga.

Cristi Ciupercă