6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:42
No menu items!

Dan Șova amână un lot al Autostrăzii Sibiu-Orăștie până în 2015

spot_img

Autostrada Orastie_Sibiu_sibiul.ro

Rezilierea contractului pentru construcția celor 22 km de autostradă, între Sibiu și Orăștie, anunțată de ministrul transporturilor, Dan Șova, înseamnă, practic, o altă amânare a proiectului. Cel puțin 12 luni nu vom avea lotul 3 din Autostrada Sibiu-Orăștie, și în plus, statul va mai scoate din buget cel puțin 30 de milioane de euro.

Ministrul Șova dă vina pe italienii de la Impregilo, care invocă, la rândul lor, alunecările de teren care le-au dat planurile inițiale peste cap. Dan Șova a explicat că firma italienească și Compania Națională de Autostrăzi nu s-au înțeles pe tema unei soluții tehnice privind alunecările de teren neprevăzute, pe 6 km de autostradă.

Există expertize care dau dreptate CNADNR. Dacă până luni nu primim un răspuns, reziliem contractul. Firma italiană are anumite revendicări financiare

Dan Șova
ministrul transporturilor

De partea cealaltă, oficialii firmei ne-au explicat că proiectarea și construcția lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu a fost executate în baza studiului de fezabilitate primit chiar de la CNADNR.

Traseul autostrăzii a fost ales de Compania Națională de Autostrăzi. Comisia tehnică ne-a precizat că traseul a fost schimbat de câteva ori din cauza alunecărilor de teren. În vara anului trecut, tot CNADNR a recunoscut că alunecările de teren produse sunt fenomene imprevizibile și s-a semnat un acord prin care  s-a stabilit că trebuie să găsim o soluție tehnică care să diminueze consturile. Am oferit patru soluții, din care ultima a fost aprobată în data de 25 octombrie.  După 25 octombrie, oficialii CNADNR au întrerupt orice întâlnire referitor la actul adițional ce trebuia semnat pentru finalizarea celor 22 km de autostradă. În contract este prevăzut că valoarea lucrărilor poate fi majorată cu până la 20% pentru cheltuieli neprevăzute

Reprezentații Impregilo

Specialiștii spun că rezilierea contractului și organizarea unei alte licitații, cu toate contestațiile legale pe care le putem lua în calcul, înseamnă întârzieri de încă cel puțin 12 luni și costuri de zeci de milioane de euro pentru statul român. La sfârșitul anului trecut, același Guvern, dar cu alt ministru la Transporturi, anunța că cei 22 km de autostradă se vor finaliza în vara anului 2014. În prezent, contractul de construcție este analizat de Comisia de Adjudecare a Disputelor.

Ștefan Etveș