6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024 - 17:49
No menu items!

Dan Șova și-a dat demisia din Senat. După publicarea demisiei, fostul senator poate fi reținut. Șova: NU am demisionat

spot_img

Dan Șova și-a dat demisia din funcția de senator al României, informează Realitatea TV

sova_mir2

După publicarea demisiei în Monitorul Oficial, Dan Șova poate fi reținut de procurorii DNA.

Dan Șova a declarat însă că nu își dă demisia, și nici nu are de gând.

Cazul Șova trebuia discutat, luni, de conducerea Senatului, însă dezbaterea a fost amânată pentru marți, deoarece senatorii au avut liber cu ocazia Rusaliilor catolice.

Dan Șova este urmărit penal, din august 2014, pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.

DNA a cerut Parlamentului avizarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova, în dosarul „Turceni-Rovinari”. Senatul nici nu a emis o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.