1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:01
No menu items!

Dan Şova demisionează de la şefia Transporturilor. Ioan Rus va prelua ministerul

spot_img

Fostul ministru de interne Ioan Rus va prelua funcţia de ministru al transporturilor, după ce actualul ministru, Dan Şova, îşi va anunţa demisia, în cursul zilei de marţi, susțin surse din PSD

Sova Dan_SZ

Surse din PSD, citate de MEDIAFAX, au declarat că fostul ministru de interne Ioan Rus va prelua portofoliul de la Ministerul Transporturilor. Actualul ministru, Dan Şova, îşi va anunţa demisia marţi, la ora 15.00.

Demisia lui Şova este una previzibilă, surse din PSD anunțând de ceva timp că Şova urma să fie remaniat, iar demisia reprezintă o formă onorabilă de a pleca de la minister. Potrivit acelorași surse, Şova urmează să fie cooptat în echipa de campanie a prezidenţiabilului Victor Ponta.

Ioan Rus a fost mai ministru în primul Guvern Ponta, dar şi-a dat demisia după începerea suspendării lui Traian Băsescu, din cauza problemelor legate de listele electorale. Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta, el şi grupul de la Cluj, ajutându-l pe acesta să preia preşedinţia partidului la Congresul din 2010, când Ponta a candidat împotriva lui Mircea Geoană.